Meniu

Resurse izolate fără hardware propriu: cum funcționează Virtual Hosting Environment-ul de la GTS

Un distribuitor cu trei depozite își rulează ERP-ul pe un server vechi de șase ani, ieșit din garanție. O înlocuire înseamnă o investiție mare și săptămâni de așteptare. Apare astfel întrebarea: cum obții resurse dedicate, separate de ale altora, fără echipamente proprii? Hai să aflăm.

Ce este un mediu virtual

Un mediu virtual de găzduire este o porțiune de infrastructură fizică împărțită, prin virtualizare, în spații logice separate. Serverele, rețelele și sistemele de stocare aparțin furnizorului, dar fiecare client primește un set propriu de resurse: procesoare virtuale, memorie, spațiu de stocare și conectivitate. Pe aceste resurse rulează mașini virtuale care se comportă, din punctul de vedere al aplicațiilor, ca niște servere obișnuite.

Conceptul nu este nou și nici exclusiv unui furnizor. Îl găsim în ofertele de tip IaaS ale multor companii de profil, sub denumiri diferite. Diferențele apar în detalii: unde se află fizic echipamentele, cât de clar sunt separate resursele între clienți, ce control primește echipa IT a companiei și ce servicii pot fi adăugate ulterior.

În cazul GTS România, serviciul se numește Virtual Hosting Environment, prescurtat VHE. Compania pune la dispoziție resurse virtuale alocate fiecărui client, găzduite în centrele de date proprii din București și Cluj-Napoca. Pentru companiile care caută o alternativă la serverele din birou, serviciul GTS Virtual Hosting Environment oferă un cadru în care infrastructura fizică rămâne responsabilitatea furnizorului, iar compania client se concentrează pe sistemele și aplicațiile pe care le rulează.

Merită făcută și distincția față de un VPS clasic. Un server privat virtual înseamnă, de regulă, o singură mașină virtuală cu resurse fixe. Un mediu virtual de găzduire funcționează mai degrabă ca un mic centru de date logic: compania primește un bazin de resurse în care poate organiza mai multe mașini virtuale, de exemplu una pentru ERP, una pentru baza de date și alta pentru un server de fișiere.

Această diferență contează atunci când arhitectura aplicațiilor are mai multe componente. Un CRM legat de un modul de facturare și de un portal pentru parteneri are nevoie de mai multe servere care comunică între ele. Într-un singur VPS, toate ar concura pentru aceleași resurse. Într-un mediu virtual dedicat, fiecare componentă primește ce îi trebuie, iar repartizarea se poate ajusta pe parcurs.

Pentru echipa IT, schimbarea principală este că nu mai administrează hardware. Nu mai urmărește garanții, nu mai înlocuiește surse de alimentare și nu mai negociază termene de livrare pentru componente, dar continuă să răspundă de sistemele de operare și de aplicații.

Cum sunt separate resursele între clienți

Ideea de izolare îi îngrijorează pe mulți manageri: dacă echipamentele sunt comune, ce îi împiedică pe alți clienți să ajungă la datele companiei? Răspunsul ține de stratul de virtualizare. Hipervizorul împarte procesoarele, memoria și stocarea fizică în zone logice, iar fiecare client vede doar resursele care i-au fost alocate.

Separarea nu se oprește la mașinile virtuale. În mod obișnuit, un mediu bine construit izolează și traficul de rețea prin segmente virtuale distincte, astfel încât comunicarea dintre serverele unei companii nu se amestecă cu cea a altor clienți. Pentru a înțelege cât de solidă este această izolare, merită verificate câteva aspecte înainte de contractare:

  • dacă resursele de procesare și memorie sunt garantate sau doar disponibile la cerere;
  • cum sunt separate rețelele virtuale ale clienților;
  • cine are acces administrativ la mașinile virtuale și cum este jurnalizat acest acces;
  • ce reguli de firewall pot fi definite de echipa IT a companiei;
  • unde sunt păstrate fizic datele și în ce țară se află centrul de date.

Ultimul punct are greutate pentru companiile care prelucrează date personale sau lucrează în domenii reglementate. Faptul că infrastructura GTS se află în centre de date din România simplifică discuțiile despre localizarea datelor, frecvente în auditurile interne și în cerințele unor clienți mari.

Trebuie spus și ce nu face izolarea. Ea separă resursele, dar nu securizează automat sistemele de operare instalate pe mașinile virtuale. Actualizările, parolele, conturile de utilizator și configurarea aplicațiilor rămân în sarcina clientului, cu excepția cazului în care acestea sunt externalizate printr-un serviciu de administrare separat.

Această împărțire a responsabilităților este, de fapt, un avantaj atunci când e bine înțeleasă. Furnizorul răspunde de echipamente, alimentare, răcire și conectivitatea centrului de date. Compania răspunde de ceea ce instalează. O mașină virtuală neactualizată rămâne vulnerabilă indiferent cât de bine este protejată clădirea în care rulează.

De aceea, înainte de migrare, merită stabilit în scris cine se ocupă de fiecare strat. O matrice simplă de responsabilități evită situațiile în care, la primul incident, fiecare parte presupune că problema aparține celeilalte, iar timpul de rezolvare se lungește inutil. Documentul ajută și la auditurile ulterioare, pentru că arată clar unde se află fiecare control de securitate.

Resursele cresc odată cu proiectele

Un server fizic se dimensionează pentru vârful de activitate estimat pe câțiva ani. În practică, asta înseamnă fie capacitate nefolosită în primii ani, fie un echipament sufocat înainte de termen. Într-un mediu virtual, alocarea pornește de la nevoile actuale și se modifică atunci când activitatea o cere.

Să luăm un exemplu concret. O firmă de contabilitate are un volum de lucru moderat în majoritatea lunilor, dar în perioadele de declarații fiscale baza de date și aplicația de facturare sunt solicitate intens. Cu resurse virtuale, se poate suplimenta memoria sau numărul de procesoare pentru mașina critică, fără a cumpăra un server care să stea parțial nefolosit restul anului.

Același principiu se aplică la lansarea unui proiect nou. O companie care pregătește un portal pentru clienți poate crea o mașină virtuală de test, o poate valida și apoi o poate muta în producție, fără să aștepte livrarea unui echipament. Timpul câștigat contează mai ales când proiectul are un termen stabilit de un partener sau de un client.

Există totuși și limite. Creșterea resurselor nu rezolvă o aplicație prost optimizată, iar o interogare ineficientă în baza de date va consuma orice capacitate suplimentară. Înainte de a cere mai multă memorie sau mai multe procesoare, merită analizat unde apare de fapt blocajul: în procesare, în viteza stocării sau în latența rețelei.

Conectivitatea merită o atenție separată. Dacă angajații lucrează din mai multe sedii, accesul la mașinile virtuale depinde de legătura dintre birouri și centrul de date. Un furnizor care operează atât infrastructura de găzduire, cât și rețeaua de date, așa cum este cazul celor de la GTS Telecom, simplifică legătura dintre cele două componente și oferă un singur punct de contact când apare o problemă.

Pentru videoconferințe, aplicații de tip desktop la distanță sau sincronizări frecvente cu baza de date, diferența dintre o conexiune stabilă și una aglomerată se simte imediat. De aceea, discuția despre resurse virtuale ar trebui purtată împreună cu cea despre capacitatea și redundanța legăturilor de date ale fiecărei locații.

Un ERP rapid pe server, dar lent în sediul din alt oraș, rămâne o problemă nerezolvată, chiar dacă mașina virtuală are resurse suficiente pentru volumul de lucru.

Ce clarificați înainte de migrare

Mutarea sistemelor într-un mediu virtual de găzduire nu începe cu alegerea numărului de procesoare. Începe cu un inventar: ce aplicații rulează azi, ce resurse consumă în realitate, ce dependențe au între ele și ce licențe folosesc. Unele programe sunt licențiate pe nucleu fizic sau pe server, iar mutarea lor într-un mediu virtual poate schimba costurile.

Pe lângă inventarul tehnic, câteva întrebări practice merită puse direct furnizorului:

  • dacă backupul mașinilor virtuale este inclus sau se contractează separat;
  • ce opțiuni există pentru replicare și recuperare în caz de dezastru;
  • cum se solicită suplimentarea resurselor și în cât timp devine activă;
  • ce canale de suport sunt disponibile și în ce intervale orare;
  • ce se întâmplă cu datele la încetarea contractului.

Întrebarea despre backup este poate cea mai importantă. În multe oferte din piață, inclusiv în zona serviciilor Cloud, copiile de siguranță și planurile de recuperare sunt servicii distincte, nu componente implicite. O companie care presupune că datele sunt salvate automat poate descoperi contrariul exact când are nevoie de o restaurare.

La fel de important este cine administrează mediul după migrare. Dacă echipa internă are experiență cu virtualizarea și sistemele de operare, VHE îi oferă resursele de care are nevoie. Dacă echipa este mică sau deja încărcată, GTS are în portofoliu și serviciul Managed IT Operations Services (MIOS), prin care operarea zilnică a infrastructurii poate fi externalizată parțial sau integral, ca serviciu contractat separat.

Migrarea propriu-zisă se face de obicei în etape. Se mută mai întâi sistemele mai puțin critice, se verifică performanța și accesul din toate sediile, apoi se trec aplicațiile de bază, într-o fereastră de timp cu activitate redusă. Un plan de revenire pregătit dinainte permite întoarcerea rapidă la vechiul server dacă apare o problemă neprevăzută.

Pentru distribuitorul cu trei depozite, răspunsul nu mai este un server nou cumpărat pentru următorii șase ani. Este un set coerent de resurse virtuale dimensionat pentru ce consumă ERP-ul astăzi, extins atunci când apar depozite noi, cu o împărțire clară a responsabilităților și cu backupul contractat explicit, nu presupus. Dacă aceste piese sunt puse la locul lor înainte de migrare, hardware-ul încetează să mai fie o grijă zilnică a companiei.

Despre autor

Sunt Narcis Lupu, am 35 de ani si sunt jurnalist de tehnologie. Am absolvit Facultatea de Jurnalism si un master in Comunicare Digitala. Scriu articole despre inovatii tehnologice, startup-uri, gadgeturi si impactul noilor tehnologii asupra vietii de zi cu zi. Imi place sa explic intr-un limbaj accesibil subiecte complexe, astfel incat cititorii sa inteleaga usor tendintele din domeniul tech.

In viata personala, sunt pasionat de fotografie digitala si gaming. Imi place sa testez gadgeturi noi si sa particip la conferinte internationale, unde descopar cele mai recente inovatii. In timpul liber, calatoresc si vizitez hub-uri tehnologice, care ma inspira in activitatea mea profesionala.

Comentarii

Încă nu sunt comentarii. Ai o întrebare sau o completare? Scrie mai jos.

Lasă un comentariuRăspunde la comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nu se publică.

Parteneri România 174